Urâți-vă pe tunuri!

100e16fab34377e9c7ae16e164f1b788
Da, urasc iarna asta neinceputa inca, ceata asta desantata, toamna asta perversa care ti arunca rar o mana de senin. Urasc oamenii care au decis sa dea delete dar n-au curajul sa-si asume decizia. Urasc zilele in care mi-e dor de Roma si nu pot sa ajung. Roma, orasul ala de care nu stiu ce ma leaga si ce ma leapada. Urasc distanta pana la primavara cu frezii si bujorii, toata poleiala oamenilor falsi si goi, ghirlandele de vorbe din spatele oamenilor putrezi, frigul asta pervers care-ti intra-n oase. Noptile lungi si iubirile scurte, vinul nebaut si tutunul ars. Parfumul de pe alta noptiera, mainile reci, bocancii cu sireturi, fularele  negre, muzica de camera, prostii fuduli, barbatii violenti si femeile proaste. Urasc dupa amiezile in care mi-e somn si nu pot sa dorm, ajunul zilei de luni, saptamana de pana-n leafa, curele de slabire, pe Poptamas, reclama la tampoane si pe primarul din Breaza. In rest, sunt bine!

 

Astazi, iar, la telejurnal am vazut cascaval

paine

Eu nu m-am jucat niciodată cu păpușile. Mi s-a părut, chiar și mică fiind,
o aberație să vorbești cu o maimuță de plastic, blondă sau brunetă, după
caz, s-o-mbraci p-aia, să-i dai să mânânce. N-am avut nici prieteni
imaginari. Eu am avut doar dialoguri imaginare cu oameni reali. Eu vorbeam
cu ei de n-aveam aer. În jocurile copilăriei am preferat lucruri mai
pragmatice. Jucam fotbal cu băieții mai mari, jucam tenis cu Diana, jucam
table cu văr-miu, care era un oficos când mânca bătaie. În rest, puteam
să-mi deschid un atelier de reparații biciclete. Tata avea o bicicletă
Tohan, era să zic Tohani, că mi-e sete. Mergeam mai mult eu cu ea. Am
învățat să merg greu, dar Pegasul nu-mi plăcea. Avea șaua prea mare și
ghidonul prea lung. Mergeam pe șosea fără mâni. Într-o zi un motociclist a
fost la milimetru peste mine. Aveam o vecină căreia îi cam plăcea să bea.
Aia, în loc să mă ridice de jos, să-mi dea două la cur și să mă ia de mână
să mă ducă la mama, și-a pus poalele-n cap în jumatea curții și a început
să strige
-Genoooo, ieși afară că peste fie-ta a dat unul cu motocicleta.
Mama s-a lipit de soba din bucătărie și a întrebat
– A murit?
-A, nu, dar nici mult nu mai avea
Mama n-a putut să se miște din loc. Eu am venit, cu pantalonii rupți și
cam șifonată și m-am așezat pe scări. M-am uitat la mama. Dacă nu zicea
nimic, nu era de bine. Era lividă, săraca și și-a pus mâna în piept.
-Du-te și cheamă-l pe doctorul Petrescu, că mie mi-e rău
Îmi venea s-o omor pe baba aia nebună, care oricum nu-mi plăcea. Jucam
volei pe stradă și dădeam mingea în curtea ei. Într-o zi, când m-am dus să
iau mingea, am găsit în flori o sticlă de vodcă. Am hotărât să-i schimbăm
locul. Și vine baba nebună să caute sticla. Și dă-i și caută și nimic
-Fir-ați ai dracu care ați dat voi mingea la mine-n flori și mi-ați rupt
florile. Ia jucați-vă, mă, în dreptul curții voastre, ce e aicea, stadion?
Așa că, aveam pata pe ea. Mama făcuse zona zoster. Din cauza babii. Nu, nu
din cauza mea, că am traversat milimetric în fața motociclistului.
Mama m-a iubit mult, deși nu prea mi-a arătat. Să nu mi se urce la cap.
Oricum îmi lua tata apărarea când făceam prostii. Că geamurile de la casă
nu le-am spart singură, ci cu el când ne jucam cu mingea. Oricum, tot ce
era mai greu era pe umerii mamei. Ceușescu făcea economie la tot. Și la
aer. Ziua nu era presiune la gaze, așa că mama gătea noaptea. Nu știu de
unde avea atâta putere. Să meargă și la serviciu și să facă și acasă toate
treburile. Voiam să fac ceva s-o ajut cumva. O ajutam la curtățenie, atât
cât puteam și, când m-am mărit un pic, stăteam la cozile lui Ceaușescu.
Aveam o verișoară care lucra la gostat. O constipată. Pe vremea aia dacă
erai vânzătoare la alimentara era ca și cum ai fi acum prim ministru. O
întreba tata, săracu, când aduce carne și îi răspundea așa în silă, poate
mâine dimineață pe la 4. Se scula tata, înainte să plece la muncă și se
așeza la coadă. La 7 venea mama să-l schimbe și la 14 mă duceam eu. Mama
cu tata nu se certau cu nimeni la rând. În schimb eu eram spaima cozilor.
Veneau babele alea ale dracu, câte una și se făceau trei. Că au lăsat
plasa, că s-au trecut pe listă, că pana mea. Eu eram prin clasa a 8-a.
Deja, nu mă mai ducea nimeni cu zăhărelu. Și ți le luam la zor
-Bre, matale acu ai venit. De ce te bagi în față? Noi suntem mai prosti
-Am avut rând
-Ai avut pe dracu. Nu ți-e rușine femeie bătrână?
-Auzi, dar tu a cui ești de ești așa tare-n gură?
-Dar ce te interesează, ai venit să faci arborele genealogic. (eram
cultă-n cap. În plus, îmi plăcea maxim să fac mișto de ele)
_Obrasnică ești dragă
-Obraznică ești tu, că te bagi în față ca o nesimtiță
-A cui e fă, asta a dracu de gură așa, întreabă baba o altă babă
-A lu Sandu și a lu Gena. A lu nea Voicu
-Păi ăia sunt oameni cumsecade, asta cu cine dracu seamănă?
-Cu mă-ta, îi răspund eu
Și m-am luat cu baba la trântă. O dată că s-a băgat în față, și a doua
oară că m-a făcut a dracu. Și ți-am tăvălit-o pe babă și am tras de ea,
până când am ajuns acolo unde-mi era rându. Lângă un om cumsecade. Ăla zice
-Bagă-te-n fața mea, că te omoară otrăvurile astea. Tu cu asta te-ai găsit
să te iei? E nebuna orașului
-S-o ia dracu, ce-mi pasă mie?
Eu îmi făcusem bine socoteala. Câtă carne putea să fie ca să se facă 16
când venea tata de la muncă? Erau trei posibilități. Ori se termină în
fața mea, ca de obicei, ori apuc, ori vine tata care oricum nu mă certa.
Așa că rânjeam ca muta la fermoar.
Se face 4 nu-mi vine rândul. Mai erau câteva persoane. Trebuia să vină
tata. Acum mă gândeam că dacă nu mă certam cu vrăjitoarea aia, puteam să-l
bag și pe tata la rând lângă mine și luam amândoi, dar în condițiile
astea, nu prea aveam cum. Vine tata.
-Hai, copile, ieși tu că rămân eu. Du-te acasă să-ți faci temele
-Las că te așteapt, am zis eu, dar n-am făcut un pas să ies din rând
Începe baba.
-Mai, Sandule, cum ați crescut-o mă p-asta? Tu știi ce mi-a zis? Că sunt
nesimtiță, m-a făcut cu ou și cu oțet.
Tata a înțepenit.
-Păi de ce măi, tanti?
– Mi-a zis că m-am băgat în față, că n-am stat la rând, a tras de mine,
păi se poate așa ceva. Ups, m-am gândit, dacă mi dă tata o petardă acasă,
o omor pe babă.
-Păi matale te pui la mintea ei? Stă săracu copil la rând de la prânz.
Stai și mata că n-ai nimic de făcut
-Păi am fost măi, Sandule, la rând
-Ai fost pe dracu, mai taci din gură, că așa faci mereu. Vii aici și-ți
dai ochii peste cap și n-ai nici pe dracu, zice omu ăla de lângă mine. Și
mai vii și cu toate babele din bloc. Ia mai tacă-ți gură că m-apucă dracii
pe mine. Hai, Sandule încoa, că a stat copilul ăsta la rând, ia mai dă-le
dracu de babe
Îmi venea să-l pup pe nenea ăla. Nici nu știam cine e. Tata zice
-Lasă, bre, că iese asta mică și intru eu, că nu vreau balamuc
Oricum era ca la rugby. Ieseam mereu fără nasturi. Tata îmi face semn să
ies. Eu mă ofticam maxim. Săptămâna viitoare trebuia să stau iar, daca lua
doar tata.
-Hai, ieși, zice baba
-Nu ies, fă, să văd ce faci. Poate mori aici, că donez carnea pentru
sarmale. Moartă să te văd.
Când s-a uitat tata la mine, deja eram acasă.
Vine și el după fo 3 ceasuri. Cam nervos și oleacă împărtășit. Nu mult.
Constipata aia de verișoară îi pusese numai oase și grăsime.
-Ia vino încoa să vorbim un pic. Cum e posibil să vorbești așa cu femeia
aia? Să mă faci de râs acolo la coadă, să intru în pământ. Futu-i prânzu
ei de babă, una în plus sau în minus
-Mai ții minte măi, Sande (îi mai ziceam uneori și io cum îi zicea mama.
Mai ales cand făceam prostii) săptămâna trecută când a băgat portocale la
alimentara? Mai știi că am stat trei ore și n-am apucat nicio coajă? Nici
o babă d-aia a dracu n-a zis, ia și tu, mai fată, o portocală că io-s
bătrână, tu ești copil? Stau la rând, cumpără și le vând. Pe bune. Știi că
nu pot să tac. S-a băgat în față și a mai venit una și încă una. Păi cât
să mai tac?
-Nu e frumos ce-ai făcut. Dacă află mă-ta, nu e bine
-Păi nu poa să afle decât de la tine
-Io nu-i spun, că n-am chef de perdaf, dar dacă mai aud așa ceva, ne supărăm
Am scăpat ieftin. Vine mama. Se uite la carne și începe să bombăne
-Măi Sande, Mariana asta a lu Valeru tare nesimțită e. Mă, zici că special
a făcut-o, mă. Numai oase și grăsime a pus. A uitat, mă, când o stergeam
la cur
-Asta e nevastă, n-avem ce face
-Ai stat mult?
-Am stat până pe la 7
-Fie-ta și-a făcut lecțiile?
-Cred că da, scria ceva p acolo. Dar n-o mai trimite pe ea la coadă, că nu
e-n regulă.
-Păi ce mă am trimis-o io? Ea a vrut să se ducă. Dar de ce? Ce-a făcut?
-Nimic . Dar a stat acolo în înghesuiala aia atâtea ore.
Tata, băiat salon. Nu m-a sifonat. Dar, a dracu coincidență, săptămâna
următoare, bagă la gostat pui. Mama era schimbul doi. Așa că la 7 l-a
schimbat pe tata la rând. Eu ies de la școală la 12 și mă opresc la gostat
să iau cheia de la mama. Mă strecor lângă ea, mă întreabă ce-am făcut la
școală și apare primarul.
-De ce stați măi oameni buni la rând, că nu a adus nimic?
-Păi aduce pui
-N-aduce, domne, nimic
Intră în gostat și iese nesimtitu cu niște plase. Mie mi se urcă liftul.
-Ce-aveți acolo, tovareșe primar, dacă magazinul e gol?
-Niște slănină
-Vreau și eu slănină
-Păi du-te și ia
-Haideți cu mine, că nu mă lasă să intru. Mă ia de mână și intru. Îi zice
la otrava aia de var mea să-mi dea și mie ceva. Închiondorata aia scoate
de sub tejghea două bucăți de carne macră și mi le trântește pe cântar.
– Ia-le și pleacă. Dacă le spui ălora de afară că e carne, or să mă omoare
Ies. O strig pe mama
-Mamă, înauntru e carne. Stai acolo la rând că io am luat. A început
isteria. Au sărit ăia pe primar. Ăla a început
-A cui e fata aia? Unde e?
-A mea e, zice mama și iese din rând. Care-i problema tovarășe primar? Nu
trebuia copilul să spună la lume? Vă îmbuibați voi pe sub ascuns și noi
stăm la rând ore întregi pentru o bucată de carne? Nu vă e rușine?
Dumneata ai ce să pui pe masă copilului, noi n-avem
-Dumneata să vii la partid
-Vin, că nu mi-e frică nici de tine, nici de partid
O băgasem pe mânecă. Cu partidul nu te puneai. Știam oameni care au plecat
de acasă și n-au mai venit. Mi-era frică. În toată nebunia aia, dracu mi-o
scoate-n cale pe babă, prietena mea de cu o sptămână înainte
-Dragă, pentru curajul tău de azi, te-am iertat că m-ai făcut nesimțită.
Că dacă nu erai tu, plecam. Și ție, Geno, să nu-ți fie frică de ăștia, că
dacă e ceva, mergem și noi în apărarea ta
-N-are mama nevoie de ajutorul tău
Plecăm. Mama era supărată. Tot drumul n-a zis nimic. Ajungem acasă, îi
povestește lu tata. Ăla s-a căcat pe el de frică. Marinescu, primarul, era
un securist împuțit. Un comunist cu caciulă de astrahan, futu-l în gură.
-Măi nevastă, n-ai avut de lucru. Dacă i-a dat lu ăsta mică o bucată de
carne, ce te-ai mai apucat tu să faci scandal?
-Cum mă, să nu fac? Dacă nu-i dădea, ce puneam pe masă, că găini mai avem
4 și tre să facem pomană de sâmbăta morților
-Ne descurcam
Și, brusc, mama și-aduce aminte.
-Auzi, dar tu când te-ai certat cu aia lu Cămașă Lungă?
-Săptămâna trecută
-De ce?
-Că s-a băgat în față
-Gata, tu nu mai stai la nicio coadă
Primarul n-a chemat-o pe mama la partid. Eu am mai stat până la Revoluție
la un milion de cozi. Îl uram pe Ceaușescu cu toată puterea mea. Mă ungea
pe suflet când îl înjura tata și îi zicea, ardi- te-ar focu. Și la ars.

Ce să faci când n-ai ce să faci? Pleci la război

Am idei puține și fixe. Îmi plac câteva lucruri la nebunie și parcă pe celelalte nu le mai văd. Îmi plac freziile și aș sta nemișcată ore în șir să mă uit la ele. Le miros până nu mai am aer. Îmi place Scorpions.
Nu știu engleză. Abia înțeleg ce zice băiatu ăla, așa că-i bag un google translate și unde nu știu, fluier. Mirela cu pistolul - mirelavoicu.roFără nicio legătură cu nimic, îmi place scorțișoara. Aș mânca-o pe pâine. Mi se trage din copilărie, când făcea mama mucenici sau orez cu lapte. Miroasea toată casa a scorțișoară.

Îmi place Adrian Păunescu. Scrie cumva. Așa, de te doare. Nu, nu sunt masochistă, dar ăla le zice ca nimeni altcineva. Îmi place și Camil Petrescu, deși mi-ar plăcea să mă contrez nițel cu el pe statutul femeii.
Femeile adevărate sunt ca Doamna T. Și, nu în ultimul rând, îmi place Roma. Al dracu îmi place.
Eram în călduri. După Roma. Mi se întâmplă măcar de două ori pe an să simt că dacă nu dau o fugă până la Roma, mor. Nu știu ce legătură am cu orașul ăsta. Poate, într-o altă viață, am sters zalele romanilor de praf, sau le-am reparat sandalele.

Îmi place Italia toată, dar pentru Roma am o slăbiciune aparte. Miroase cumva. Când ajung pe Fiumicino, normal, primul lucru îmi aprind o țigară, apoi respir. Aerul ăla e special. Uneori sunt de-a dreptul tâmpită. Parcă acolo e acasă. Am văzut-o pe mii de ori și mă uit ca proasta de fiecare dată, de parcă ar fi prima dată. E ca la sex.
Prima dată e ca niciodată și a doua oară, de trei ori, nu se pune.
Îmi trebuia, așadar, un pretext să plec la Roma. L-am găsit. Și am plecat. Pe Alina o văzusem o singură dată, în București. Am băut o cafea La Boeru.
– Voicu, când vii la Roma, te duc eu să bei cafeaua în Piazza Santa Maria in Transtevere, zice ea
– Du-mă, nu știu unde e
– Amica, acolo merg doar italienii, nu și turiștii
– Ne dădurăm dracu…
Am intrat pe net de curiozitate. Nu mi s-a părut nimic special. Dar abia așteptam să văd cum e. Așa că, vineri seara, după ce am terminat treaba, m-am înființat la Caffe dei arancia. Alina îmi spusese că-i zice altfel, așa că, i-am dat satisfacție Simonei ( prietena mea, nutriționistă, dar eu sunt eșecul carieirei ei) și am bătut piazza aia de vreo câteva ori.
Îi dau nebunei un sms
– Cum zici că-i zice la barul ăla?
– Bar del arancie. Sunt în taxi, ajung repede
– Nu e niciun bar cu numele ăsta, îi răspund
– Nu e pe dracu…ne vedem la fantâni, ca italieni.
– Bine, găsește-mă, nu mă ascund.
Era cald. M-am așezat cu curu pe marginea fântânii și mi-am aprins o țigară. Mă gândeam din ce parte vine, deși pietonala era în dreapta mea.
Alina e înaltă, n-aveam cum s-o ratez. Am văzut-o venind și am lăsat-o să văd ce face. S-a dus țeavă în bar, a vorbit cu un chelner, când s-a întors, am luat-o în primire:
– Știi să citești? Ce scrie, fă, acolo?
– Căcat, amica, bar del arancia îi zice toată lumea.
– Bine, mă.
Am comandat două cafele. Roșii, seci. Și ne-am pus la povești. Alina asta e frumoasă, a dracu. Are niște ochii de vinzi din casă. Am vorbit câte-n lună și-n stele. La un moment dat, pe la a doua cafea, îmi zice
– Auzi, amica, tu de ce cazzo nu scrii o carte? Ai trăit atâtea chestii mișto și le iei cu tine pe lumea ailaltă. Ai o poveste de moare lumea și o ții pentru tine.
-Nu pot să scriu eu despre mine. Scrie tu și io-ți povestesc. Întâi n-a zis nimic. Habar n-am dacă i-a surâns ideea.
-Hai, n-o rupe pe pulă, pune mâna și scrie.
Nu m-am gândit la asta atunci. Îi plăcuse în mod deosebit povestea cu deplasarea mea în Afganistan.
Era prin 2007. La războaie nu mă trimiteau pe mine. Ce să facă o muiere acolo. N-am pus mâna în viața mea pe o pușcă, habar n-am care e diferența între TAB și TANC, nu știu câte stele are un general, la cap sau pe haine.
În fine. Cu toate astea, eram acreditată pe Mapn. Era, desigur, o greșeală. Mă descurcam cu sursele, mai făceam un reportaj frumos despre oameni frumoși. Era în regulă. Purtătoarea de cuvânt era prietena mea. Îi ziceam, între noi, fetele, curva regimentului. Nu pentru că era. Ci pentru că făceam noi caterincă maximă. Într-o zi, m-apucă și-o sun:
– Ce vrei, fă, am treabă?Militari in Afganistan - mirelavoicu.ro
– Auzi, voi nu mai faceți nimic prin Afganistanu ăla?
– Ce să facem, adică. Mai contret idioato, că am treabă
– O deplasare așa, că m-aș băga și io
Aia începe să râdă ca o isterică în fața plutonului
– Ce să faci fă, tu, în Afganistan, proasta clasei?
– Știri, vaco. Povești, că-s o grămadă
-Te anunț eu, când o fi. Hai, pa, că mă sună cineva
M-am gândit un pic după ce am închis cu ea. Am făcut un sondaj de opinie printre cei care mai fuseseră pe acolo. Părea interesant. Da, mă rog, putea fi și periculos. Pe gustul meu. Adjudecat. Gata, bag un Afganistan.
Nu știu cât timp a trecut și mă sună curva regimentului
– Fă, ți-ai făcut bagajul?
– De ce?
– N-ai zis fă că vrei în Afganistan?
– Pleacă secretarul de stat și ia și jurnaliști. Nu mulți, acolea, fo doi-trei
– Ce tre să fac?
– Să mi trimiți datele tale și ale operatorului, că într-o săptămână scap de tine.
– Wounderful
L-am luat pe Burcă. Fratele meu de 11 kg. Băiat credincios, că, deh, aveam nevoie de ăl de sus. Cu două zile înainte de plecare, mă duc seara, la ziua lu Zeiceasca. La un grătar, la Ivănești. Cum sunt mereu la cură de slăbire, deși nu se vede, când am ajuns, l-aș fi mâncat și pe tata.
Am zis să nu beau fără să mănânc, că nu e bine. Așa că am luat o bucată de piept de porc la grătar bine făcută. Normal, nu putea să iau ceva fără grăsime, cum era normal pentru o grasă ca mine. Am nimerit o bucată cu niște oase mici. Când am mușcat, o bucată d-aia de os mi-a stat în gât. M-am prins că vorba, sta ti ar în gât chiar e de bine. Când am înghițit, am crezut că am nimerit lama de ras a lui Ivănescu. Pthiuuu, asta-mi trebuia acu. Ia, cu pâine, am zis. Acu nu mori dacă mănânci un colț, decât să mori ca proasta cu porcu-n gât. Nimic. Nici saliva nu puteam s-o-nghit. S-a dus dracu și petrecerea asta.
– Păpule, mâine tre să te duci la doctor. Unde dracu pleci ca proasta cu osu-n gât la război, zice Cătălina
– Hai, lasă-l dracu, că s-o duce el
– Păpule, la aia e praf mult, faci dracu altea alea
– Hai, lasă, că vedem mâine.
Urăsc să mă duc la doctor. Apoi, cum să-i zic io lu ăla că am în gât un os de porc? Mă vede și ditamai balena ucigașă, râde ăla și cu curu, crede că am mâncat porcu viu.
A doua zi, canci. Nu mai putea să înghit nimic, se umflase gâtu, eram…minunată. Păpu mă ia la ture
– Mișcă-te la Panduri să-ți dea ceva că mâine pleci. Ești dusă?
Nu, dar m-am dus. Coadă ca la balamuc. Am crezut că se dau amigdale la liber. M-aș fi bOm pe bicicleta din Afganistan - mirelavoicu.roăgat și eu. Asistenta se uită sictirită la mine.
– Tu ce-ai pățit, dragă?
– Am ceva în gât. Un os, cred
Brusc se luminează la față.
– Vocea dumneavoastră îmi pare cunoscută. Io tac. Păpu râde.
– Nu știu de unde să vă iau
– N-aveți de unde
– Îmi trebuie buletinul să vă fac fișa.
Îl dau. Se uită la buletin, se uită la mine
– Știam eu. Sunteți de la televizor. După voce v-am recunoscut. Da, am coborât de pe carpetă, zic eu în gând
– Păi, măi, doamna Mirela, de ce n-ați curățat peștele ca lumea
– Pentru că era..porc
– Porc? Dar ce anume din porc
Copitele, îmi venea să-i zic. I-am explicat.
– Imediat vă vede domnul doctor
Intru în cabinet. Ea cu mine
– Domnu doctor, o cunoașteți pe doamna?
– Nu
Normal, că ăla e întreg la minte și nu se uită la tv.
– E doamna de la Realitatea
– Aha, răspunde ăla cu o mega durere-n cur
O iau de la cap cu explicațiile. Când i-am zis că Zeiceasca a avut la ziua ei doar porc, i-au căzut ochelari. Se uită cu ceva în gât
– Nu mai e osul. A trecut, dar aveți o rană urâtă în gât.
– Domnul doctor, să știți că mâine pleacă în Afganistan, zice Păpu
– Asta nu e bine. Acolo e nisip și praf mult. O să vă dau antibiotice și un spray, dar, atenție mare să nu vă expuneți la praf
A, nu, stau în cameră și joc sticluța, am zis eu în capul meu defect
Am luat doctoriile, le-am pus în bagaje, m-am coit prin casă toată noaptea să nu uit naibii ceva, că eram specialistă. Ce haine-mi iau că la ăia e cuptor. Așa că am hotârât să nu-mi iau decât o pereche de pantaloni lungi,
de trening și o bluză cu mânecă lungă. La 9 eram la baza 90. Zburam cu Focă. Un bun și vechi prieten al meu, așa că n-aveam vreun stres de avion.
Eram stresată că 6 ore până la Baku nu pot să fumez. A, și mai aveam un stres, zgomotul. Îmi spusese Focă să-mi iau dopuri de urechi că magauaia aia de Hercules face ca toți dracii.
Curva regimentului mă aștepta cu cafea. Știa că funcționez doar în schimbul doi
– Ți-ai luat tot ce-ți trebuie?
Nu vorbeam cu Fă, că era lume străină și eram niște doamne
– Da, prințesa mea
– Vezi că telefoanele nu funcționează, au ăia în bază telefoane s-o suni pe mă-ta să știe de tine. Te las pe mâna băieților mei, să aibă grijă de tine
– M-am liniștit
A venit și Focă, ne-am urcat în Everestu ăla de avion, hidos, doamne ajută, și-am plecat
– Focă, tu nu fumezi 6 ore?
– Mai fumez în cabină, dar o țigară, nu mai mult
– Super, mă duc să mă culc. Auzi, dar pipi unde fac?
–  În spate, în găleată, hahahaha
– Ăăăăăăăăă, ce zici?
– Da, e în spate o perdea, o tragi, e o găleată și acolo faci
– Să-mi bag pula, nu cred. Băusem cafeaua curvei, să vezi acu circ
Burcă zice, hai că nu mori, te-ai pișat tu pe autostradăOameni si copii din Afganistan - mirelavoicu.ro
– Burcă, ești dus? E avionul full
– Sor-mea, încearcă să dormi, poate nu te-apucă
– Da, măcar mă piși pe mine, în șase ore se usucă
Bou de Burcă și-a pus muzică, și-a băgat pufarinii în ureche, s-a afundat în scaunele alea de plasă, a pus capul pe mine și arde-o la somn.
Futu-te-n gură, Burcă. Mi-am scos cartea, am zis să citesc, după ce mi-am pus dopurile în urechi. Nu-mi auzeam nici gândurile când au pornit motoarele la hardughie. În avion erau și niște paturi de campanie suprapuse. Mi-a zis un băiat de-al curvei să mă urc dacă vreau în ăla de sus. I-am zis că nu. Dacă le spuneam că am claustrofobie, mă lasau dracu la vatră, așa că am tăcut. Am zis, nu mor io 6 ore, deși parcă stăteam cu ranga pe coloană. Gâtul mă enerva îngrozitor. Nu mă mai durea așa de tare, dar mă sâcâia ușor când înghițeam. Niciodată cele 6 ore n-au
trecut mai greu. Făceam pe mine, era clar. Dar nu mă gândeam. La un moment dat, m-am ridicat și m-am dus până-n spatele avionului. Muream de curiozitate să văd cum arată buda. O perdea trasă la vrăjeală, că ăia din paturile de sus puteau să-ți facă și control ginecologic. Se vedea perfect. E clar, la Baku nu beau nimic. M-am dus nițel pe la Focă
– Focă, voi în găleata aia faceți de toate?
– Păi dacă e nevoie, da
– Să-mi bag pula. Și stați cu găleata plină până la destinație?
– Păi doar n-o mâncăm
Bine, Mirela. Asta da experiență.
La Baku mai aveam un pic și intram la budă câte trei. Am stat până a alimentat. Vreo două ore. Focă m-a luat la o cafea, cu colegii lui piloți.
Cam frumoși băieții.
– Hai să-ți iei ceva de băut, că ăia-n bază n-au decât bere fără alcool și tu oricum nu bei bere
– Nu-mi iau, Focă, nu-mi trebe. Plus că n-avem voie, e interzis
– Hahahahahaha, serios? Ascultă-l pe Focă, ia-ți ceva, orice
– Nu-mi iau
– Bine, treaba ta
Ca orice vacă cu pedale și cu os pe porc în gât nu l-am ascultat pe Focă.
Alte 6 ore minunate de zbor. Când eram destul de aproape, m-am dus în cabină să văd cum arată pământul afgan. Pustiu, tată. Ici colo câte un smoc rătacit, Pământ roșu, ca Tarra lui Scarlett o Hara.
A dat Dumnezeu și am ajus. Când am coborât din hardughie în bază am simțit că mă sufoc.
– Burcă, crezi că sunt 40 de grade?
– Nu, sor-mea, cred că sunt 60
Am băut trei sticle mici de apă pe loc. Așa ne-au întâmpinat. Fără sare, dar cu apă. Știau eu de ce. O apă infectă. Un gust horror. Un aer irespirabil și un miros de hazna.
-Ce pula mea mi-a trebuit mie, Burcă, Afganistan? Acu înțeleg de ce râdea curva regimentului când i-am zis că vreau la război.
Ne-au urcat bagajele într-un ARO românesc de pe vremea când eu eram pionieră. N-avea volan. Avea un lemn pe post de volan. Pe noi ne-au dus să ne echipeze.
– Asta e vestea ta și asta e casca
– Ce să fac cu ele?
– Să le iei pe tine. Doar în cameră poți să stai fără ele, în rest sunt obligatorii.
Vesta avea vreo 8 kg. Când am pus-o pe mine am zis că mă îngrop în nispul afgan. Casca era minunată. Atunci am înțeles noțiunea de bătută în cap.
Ne-am dus să ne cazăm. În baraca de la capătul bazei văd steagul românesc.
Eu și Georgiana era singurele fete. Mai era un maior femeie și madam secretar de stat. Mă cazează cu maioreasa și cu georgiana într/un dormitor cu mai multe paturi. Înăuntru era ca în cuptorul lu mama când face cozonaci. Era și aer condiționat, dar era degeaba. Cu mirosul nu m-am obișnuit niciodată. A urmat masa, că deh, eram morți de foame.
Până la sala de mese mi-a trecut. Era la mama dracu. 4 tipuri de bucătării. Italienească, americană, chinezească și nu mai știu de care. Aș fi mâncat și un afgan. Am ales bucătăria italienească, firește.
Mi-am luat o lasagna. Am zis că o înghit mai ușor cu gâtul meu bolnav. Am gustat și de laOameni din Afganistan - mirelavoicu.ro Burcă. Mâncarea era dulce. Ăla e fotomodel. Mânancă ca și domnișoarele de pension. Nu amestecă mâncărurile, că, deh, trupului
lui lucrat, cu regim se ține. Ăla avea aceeași grijă ca și mine. Unde e sala.
El întreba de aia de sport, eu de aia de mese.
Noaptea n-am putut să dorm de cald. Am zis că mor. Ajunsesem să beau 6 litri de apă pe zi. Cât beau în România într-un an. A doua zi ne-au arătat baza. Eu eram interesată de shopping. Mă instruise Focă. PX ul olandez e cel mai scump, ăla american cel mai mișto. Am dat un pic cu nasu, dar nu prea mult. Am ochit ce vreau și am zis…mai am timp. Mai sunt 4 zile.

Ne-au făcut instructaj ca la carte. Când sună alarmă, culcat, oriunde te-ai aflat. Apoi, nu umbli tu de capul tău, ca bou, pe unde-ți tună.
Mergi cu clasa. A venit CI stul. Ne-a explicat ce și cum se întâmplă pe acolo. Cine e afganii, ce vrea ei, care, cum, ce fel. Și ne spune și programul.
Mâine mergem la Lagman, cu niște elicoptere speciale, apoi la Zabul, tabăra românească. Acolo, deși e periculos, mergem cu tancurile
-Ce tare, e ca-n la Vita e Bella, când se plimba puștiul cu tancurile americanilor
Plecăm la Lagman. Când să ne urcăm în elicoptere, vine la mine un englez.
Ei se ocupau de această misiune. Eu eram în niște bermude și cu un tricou.
Desigur, cu vestă și caschetă. N-am întețes ce mi-a zis, că nu cunosc minunata limbă. Vine Costi să mă lumineze
– N-ai niște pantaloni lungi?
– Ba da, în bagaj. De ce?
– N-ai voie cu pantaloni scurți și cu mânecă scurtă
– Frate, nu pot să-mi trag pantalonii lungi peste ăștia, că nu-mi încap
– Îți ține Burcă ceva și te schimbi
– Ești nebun? Ăștia sunt deja în elicoptere, vrei să declanșeze englezii al treilea război mondial când m-oi dezbaca eu?
– Altfel nu mergi. Serios, ăștia nu glumesc
Să-mi bag pula în regulile lor. Burcă râdea ca bou în timp ce-și dădea relaxat pantalonii jos și se flendura în chiloți în fața mea
– Nu mai râde, mă. mai bine gândește-te la o soluție, doar nu crezi că defilez în chiloți cu trupul meu superb în fața la bunăciunile astea de englezi
-Uite așa te măriți, sor-mea
Am înnebunit numai la gândul că-și dau englezii coate și leșină de râs văzându-mă ca pe o divă pe podium. A scos Burcă un prosop din bagaje și, într-un mod de-a dreptul caraghios m-am schimbat, înjurând de mama focului. Când m-am urcat în elicopter aveam impresia că și elicele râd de mine. Am zburat cu trapa deschisă. Pe trapă, un englez și-a instalat o mașinărie de văzusem io în filmele cu Van Damme. Un automat de toată frumusețea. Se ridică elicopterul și englezul descarcă automatul, cum altfel decât, la foc automat. M-am căcat pe mine
– De ce trage ăsta, mă?
– Preventiv. Că afganii ăștia se ascund și trag în tot ce zboară
A mai tras de câteva ori. De data asta pe bune. Văzuse el în arma aia a lui cu vizor niște ciuciunghezi în niște tufișuri
– Ce mișto e, Burcă…
– Lasă-mă, sor-mea, că n-am apucat să trag deloc
– Ce să tragi, mă boule, că tu n-ai armă
– Să filmez, dusoo
– Aaaaa, uitasem că tre să mai și filmăm. Eram in action.
La Lagman era și mai cald, dar spre după amiază a început un vânt ușor.
Taci că se mai răcorește. Da, la mine-n gât. Că de la praf, am devenit femeia ideală. Mută. Mută, mută, dar iar nu mai puteam să înghit.
Să mergem la doctor, zice Costi, să te pui pe picioare pentru Zabul.
Mergem în baza americană. Costi m-a însoțit. Le-a explicat ălora că pe lume existe proaste care înghit oase. Americanu zice, rana arată urât, trebuie curățată, altfel se înfectează.
– Du-te mă d-aici, io nu mă operez nici moartă
– E nasol dacă nu. Dar e nasol oricum, că dacă te operezi nu poți să mai mergi la Zabul.Afgan si Mirela Voicu in Afganistan - mirelavoicu.ro
– Nu cred așa ceva. Jur. Mă, dar un doctor român n-aveți și voi pe aici să mă înțeleg cu el cumva?
– Ba da
Vine un doctor din Maramureș. Un ardelean de mai mare dragu.
– Dom doctor, io nu mă operez nici moartă
– Apăi, tăt un drac o hi. Că rana n-arată bine. De la nisip s-a agravat.
-Măi omule, fă ceva, dă/mi pastile, dă/mi ce mi-oi da, că io nu mă operez
A vorbit el cu americanii, s/au sucit s-au învârtit, mi-a dat cu un spray
în gât, m-a sucălit cu ceva p-acolo și mi-a dat niște pastile, cu condiția
să nu-mi dau eșarfa jos de la gură mai ales afară. Și mai vedem când venim de la Zabul.
-Te doare când mânci, așa-i?
– Mă doare și când înghit
– E, consideră că ești la dietă. Numa înghețată poți să mânci.
|În rest, răbdări prăjite
Asta nu era o problemă, că înghețată aș mânca la fiecare masă.
Mă speriasem un pic de faza cu praful, dar stăteam cu eșarfa la gură. Am mers la instructaj pentru Zabul. Ne-a arătat pe hartă unde e Zabulul. Prin câte sate de afgani trecem. Unde e cel mai periculos. Câte taburi, câte
tancuri, care unde stă. Un echipaj era deja în prospecție pentru a doua zi. Ne-a spus de zece ori că e periculos. Că ciuciunghezii fac tot felul de bombe artizanale, că trag de n-au aer. 4 tancuri, 4 hamwiuri.
– Burcă, io vreau în Hamwi, că e american
– Nu încapi, sor mea, cu vesta aia pe tine prin gaura aia
– Mă ești bou? Cum să nu ncap, că n-oi fi singura care are 90 de kg
– Hahahaaha, te-am păcălit
Preferam Hamwiul că era american. M-am gândit că, la o adică, îl doboară mai greu. La zar am căzut în tac. Al patrulea din șir.
– Burcă, ai luat mă casetă, acumulatori, tot?
– Am luat, sor mea. Machiază-te, că faci stand up
– Hai sictir, io nu mă machez nici la București
Am plecat. Băiatul care conducea tancul avea lângă el un pistol automat.
Ne-a spus el ce și cum să facem dacă încep ăia să tragă să ne lăsăm căpățânile în jos. Mergeam deja de ceva vreme prin satele alea de ciuciunghzi. Le zicea așa, că afganii ăștia fac pipi pe ciuci. Și nu pun mâna pe bijuteriile coroanei, că e păcat. Așa că au un băț, cu două crăcane, ca o prastie. Îl țin în buzunar și-l folosesc pe post de trepied când fac pipi. În rest, au, de ce nu, o relație fierbinte, cu oile și caprele. Mergeam prin satele alea și mă gândeam că n-am văzut în viața mea atâta sărăcie. Copiii întindeau mână spre tancuri și cereau apă.
Românul nostru le arunca baxuri cu apă. Ciuciunghezii bătrâni, cu turbanele alea pe cap, aveau atâta ură în priviri cum nici în filme n-am văzut.
Convoiul se oprea la fiecare cap de pod. Un echipaj căuta bombe, că afganii acolo le puneau. Cu un dispozitiv antipersonal luat tot la puricat. Ne opriserăm pentru a treia oară. Oricum mergeam ca melcul. Băiatul de pe tab se întorcea stânga dreapta cu arma aia de pe tanc. Habar n-am cum îi zice. Io mă zgăîiam, Burcă filma. La un moment dat, începe să tragă și toate cartușele alea calde săreau pe noi.
– Atențieeeee!!!! Feriți capul
Bă băiatule, s-a dezlănțuit iadul și mai multe nu. Se trăgea de mama focului în toate părțile, din toate părțile. Conviul fusese atacat de afgani
– Sor-mea, mai ai timp de un tatăl nostru. Cum ne-o fi norocul Io nu vedeam decât cartușele alea care zburau pe jos peste tot. Se făcuse maldăr. Nu vedeam nici de unde trage. Am zis, ia d-aici Mirelo, ai vrut tu la război, proasta pământului. Măcar dacă mureai la revoluție, mai aveai parte de o cruce. Mori la boii aia ăștia de afgani care se pișe din picioare. Mie mi s-a părut că a durat cât războiul de o sută de ani, în fond a durat câteva minute. Focul s-a oprit și am pornit încet spre Zabul.
-Ieri, chiar aici unde ne-au atacat pe noi acum, a sărit în aer un blindat american. Au pus nemernicii ăștia o bombă artizanală
– Mai aveam mult până la Zabul?
– Da, cam încă pe atât
Am fost mută tot drumul. Am zis în gândul meu patru liturghii.
Am ajuns la Zabul cu bine, acolo am stat puțin și ne-am întors. Drumul de întoarcere a fost mai greu. Începuse să se întunece, iar ciuciunghezii ăștia profitau de mama focului. O singură dată au tras afganii.
Într-un sat cu clădiri părăsite și dărămate. Dar au fost focuri răzlețe.
Între timp am apucat să vad și eu mai bine satele. Și copiii aveau arme. Era clar, voiam acasă. Gata, mi-ajunsese.
La Lagman, dușurile erau comune. După ziua aia nebună m-au dus cu Georgiana să fac duș. Cabinele n-aveau perdele. Era întuneric, era aproape miezul nopții. Intru în baie și dau cu ochii de o matahală. Doar dinții i se vedeau. Georgiana aprinde lumina și văd un negru impecabil. Din toate punctele de vedere. Ne-am întors în lumea reală. Prima veste bună pe ziua aia.
Nu putea să se termine totul aici. După trei zile când ne-am întors în Kandahar, afganii au atacat baza. Zborurile s-au anulat. Eu voiam acasă.
Facusem cu nervii. Partea bună era doar că slăbisem de la înghețată, în rest, l-am pomenit pe Focă în fiecare seară. Dacă nu eram proastă și luam ceva de băut, poate reușeam să dorm.
Când am auzit că s-a amânat plecarea, am luat-o pe câmpii. M-am pus pe dat telefoane. Am sunat-o pe curvă
– Fă, io-mi bag pula în Afganistanu tău, ia-mă de aici că te fut în gură
– Fă, stai calmă, n-aveți cum să plecați. Baza e închisă. Ai rabdare până mâine, nu fi handicapată
– Nu mai vreau să stau aici. |E muartea.
– N-am ce-ți face
Îmi venea să plâng. Și de draci și de frică că dau ăia o bombă în bază, de nu mai rămâne nimic de noi. |O sun pe sor-mea. M-am chinut o oră s-o prind din mizeria aia de centrală de unde sunai ca pe vremuri. Aia era la inundații. În România era jale. Am prins-o într-un final și când mi-a răspuns am început să plâng ca proasta. Cu ea îmi permiteam.
– Ce-ai de plângi, ai pățit ceva?
-|Nu mai pot să stau aici. Vreau acasă. Baza e închisă nu zboară nimic. Azi au tras ciuciunghezii ăia în convoi, am zis că mor, sor mea
– Stai cuminte măi femeie, că n-ai ce face. O sun io pe curva s-o întreb ce și cum
– N-o mai suna, c-am sunat-o io și pe ea și pe Marlen. N-are ce să facă. Io nu vreau să mor pe aici.
– Stai liniștită, o să fie bine, ți-ar Afganistanu al dracu, te-a mâncat pe tine-n cur să te duci acolo.
Am vorbit și cu mama. I-am spus că e minunat. Că e așa frumnos, cum n-am mai văzut. Am vorbit și cu Focă. Ăla era în țară. A plecat a doua zi după ce ne-a dus pe noi. El știa cel mai bine dacă pleacă vreo hardughie d-aia să ne ia.
– Nu zboară nimic, mândro. E baza închisă. Te anunț eu când vine cineva să vă ia
– Nu vii tu?
– Nu, nu e rândul meu
Minunat. Să mor în nisipul afgan era visul meu secret. M-am dus în baracă.
Două zile am jucat cărți, table, monopolis, țurca, pititea, hoții și vardiștii. Simțeam că mor. Nu zbura nimic. Seara, vine CI ul și ne zice că s-ar putea să plecăm mâine. S-ar putea. Tot e bine.
A doua zi, bag sesiunea de cumpărături din PX ul american. Iau parfumuri pentru tot neamul, cafea, țigări, ochelari de soare, kkaturi. Pe la prânz, din ciclul când e să ai ghinion găsești cuie și-n pizdă, începe o frumoasă și unică furtună de nisip. Nu vedeam să/-l iau pe Burcă de mână.
Îl ghiceam unde e după cum îl auzeam. S-a întunecat totul dintr-odată și a început jihadul. Io am tulit-o în baracă să nu mi stric frumusețe de rană ținută cu înghețată. Burcă a filmat. Interesant ca fenomen, dar mie mi-era frică că iar nu mai zboară nimic. A doua zi chiar plecam. S-a potolit furtuna după vreo oră. Am mai băgat un wist și ne am culcat. Visam că pup pământul ca Ion a lui Rebreanu. În visul ăsta al meu atavic, sunăCopil din Afganistan - mirelavoicu.ro alarma.
Ce-o fi mă, mânca-ți-aș iar. CI stul dă buzna și urlă.
– Vestele pe voi repede și culcat lângă pat. E alarmă
Futu-ti morții mă-tii cu alarma mă-tii și cu Afganistanu mă-tii.
Mi-am pus mizeria aia pe mine și m-am culcat lângă pat. Ce pula mea caut eu aici? Am stat vreo 15 minute așa. Vorbeam cu Georgiana pe sub pat. Aia părea mai curajoasă ca mine. Era și mai tănără, ce-i drept. Într-un final vine Costi și zice
– Gata, fetelor. A pornit alarma că a fumat un bulgar în cameră și s-a declanșat automat
Ți-ai dracu de cefe late, cu țigara voastră cu tot. A doua zi chiar am plecat. Drumul cu Herculescul mi s-a părut acum o croazieră reușită pe Mediterană. Când am ajuns la baza 90, a venit curva să mă preia
– Ți-a priit fă Afganistanul, ia uite ce slabă ești, mânca o ar mama
– Mânca mi ai curu, care o mai pune piciorul vreodată la ăia.
– N-ai vrut tu la război, căprioară? Ce credeai că te duci la mall?
– Nu, fă, credeam că mă duc la mă-ta
xxxxxxxxx

-Afganistan, os de porc, bum bum, asta e o poveste, amica. Trebuie s-o scrii. Și-și pironește ochii ăia spre mine, în semn de amenințare.