Ce să faci când n-ai ce să faci? Pleci la război

Am idei puține și fixe. Îmi plac câteva lucruri la nebunie și parcă pe celelalte nu le mai văd. Îmi plac freziile și aș sta nemișcată ore în șir să mă uit la ele. Le miros până nu mai am aer. Îmi place Scorpions.
Nu știu engleză. Abia înțeleg ce zice băiatu ăla, așa că-i bag un google translate și unde nu știu, fluier. Mirela cu pistolul - mirelavoicu.roFără nicio legătură cu nimic, îmi place scorțișoara. Aș mânca-o pe pâine. Mi se trage din copilărie, când făcea mama mucenici sau orez cu lapte. Miroasea toată casa a scorțișoară.

Îmi place Adrian Păunescu. Scrie cumva. Așa, de te doare. Nu, nu sunt masochistă, dar ăla le zice ca nimeni altcineva. Îmi place și Camil Petrescu, deși mi-ar plăcea să mă contrez nițel cu el pe statutul femeii.
Femeile adevărate sunt ca Doamna T. Și, nu în ultimul rând, îmi place Roma. Al dracu îmi place.
Eram în călduri. După Roma. Mi se întâmplă măcar de două ori pe an să simt că dacă nu dau o fugă până la Roma, mor. Nu știu ce legătură am cu orașul ăsta. Poate, într-o altă viață, am sters zalele romanilor de praf, sau le-am reparat sandalele.

Îmi place Italia toată, dar pentru Roma am o slăbiciune aparte. Miroase cumva. Când ajung pe Fiumicino, normal, primul lucru îmi aprind o țigară, apoi respir. Aerul ăla e special. Uneori sunt de-a dreptul tâmpită. Parcă acolo e acasă. Am văzut-o pe mii de ori și mă uit ca proasta de fiecare dată, de parcă ar fi prima dată. E ca la sex.
Prima dată e ca niciodată și a doua oară, de trei ori, nu se pune.
Îmi trebuia, așadar, un pretext să plec la Roma. L-am găsit. Și am plecat. Pe Alina o văzusem o singură dată, în București. Am băut o cafea La Boeru.
– Voicu, când vii la Roma, te duc eu să bei cafeaua în Piazza Santa Maria in Transtevere, zice ea
– Du-mă, nu știu unde e
– Amica, acolo merg doar italienii, nu și turiștii
– Ne dădurăm dracu…
Am intrat pe net de curiozitate. Nu mi s-a părut nimic special. Dar abia așteptam să văd cum e. Așa că, vineri seara, după ce am terminat treaba, m-am înființat la Caffe dei arancia. Alina îmi spusese că-i zice altfel, așa că, i-am dat satisfacție Simonei ( prietena mea, nutriționistă, dar eu sunt eșecul carieirei ei) și am bătut piazza aia de vreo câteva ori.
Îi dau nebunei un sms
– Cum zici că-i zice la barul ăla?
– Bar del arancie. Sunt în taxi, ajung repede
– Nu e niciun bar cu numele ăsta, îi răspund
– Nu e pe dracu…ne vedem la fantâni, ca italieni.
– Bine, găsește-mă, nu mă ascund.
Era cald. M-am așezat cu curu pe marginea fântânii și mi-am aprins o țigară. Mă gândeam din ce parte vine, deși pietonala era în dreapta mea.
Alina e înaltă, n-aveam cum s-o ratez. Am văzut-o venind și am lăsat-o să văd ce face. S-a dus țeavă în bar, a vorbit cu un chelner, când s-a întors, am luat-o în primire:
– Știi să citești? Ce scrie, fă, acolo?
– Căcat, amica, bar del arancia îi zice toată lumea.
– Bine, mă.
Am comandat două cafele. Roșii, seci. Și ne-am pus la povești. Alina asta e frumoasă, a dracu. Are niște ochii de vinzi din casă. Am vorbit câte-n lună și-n stele. La un moment dat, pe la a doua cafea, îmi zice
– Auzi, amica, tu de ce cazzo nu scrii o carte? Ai trăit atâtea chestii mișto și le iei cu tine pe lumea ailaltă. Ai o poveste de moare lumea și o ții pentru tine.
-Nu pot să scriu eu despre mine. Scrie tu și io-ți povestesc. Întâi n-a zis nimic. Habar n-am dacă i-a surâns ideea.
-Hai, n-o rupe pe pulă, pune mâna și scrie.
Nu m-am gândit la asta atunci. Îi plăcuse în mod deosebit povestea cu deplasarea mea în Afganistan.
Era prin 2007. La războaie nu mă trimiteau pe mine. Ce să facă o muiere acolo. N-am pus mâna în viața mea pe o pușcă, habar n-am care e diferența între TAB și TANC, nu știu câte stele are un general, la cap sau pe haine.
În fine. Cu toate astea, eram acreditată pe Mapn. Era, desigur, o greșeală. Mă descurcam cu sursele, mai făceam un reportaj frumos despre oameni frumoși. Era în regulă. Purtătoarea de cuvânt era prietena mea. Îi ziceam, între noi, fetele, curva regimentului. Nu pentru că era. Ci pentru că făceam noi caterincă maximă. Într-o zi, m-apucă și-o sun:
– Ce vrei, fă, am treabă?Militari in Afganistan - mirelavoicu.ro
– Auzi, voi nu mai faceți nimic prin Afganistanu ăla?
– Ce să facem, adică. Mai contret idioato, că am treabă
– O deplasare așa, că m-aș băga și io
Aia începe să râdă ca o isterică în fața plutonului
– Ce să faci fă, tu, în Afganistan, proasta clasei?
– Știri, vaco. Povești, că-s o grămadă
-Te anunț eu, când o fi. Hai, pa, că mă sună cineva
M-am gândit un pic după ce am închis cu ea. Am făcut un sondaj de opinie printre cei care mai fuseseră pe acolo. Părea interesant. Da, mă rog, putea fi și periculos. Pe gustul meu. Adjudecat. Gata, bag un Afganistan.
Nu știu cât timp a trecut și mă sună curva regimentului
– Fă, ți-ai făcut bagajul?
– De ce?
– N-ai zis fă că vrei în Afganistan?
– Pleacă secretarul de stat și ia și jurnaliști. Nu mulți, acolea, fo doi-trei
– Ce tre să fac?
– Să mi trimiți datele tale și ale operatorului, că într-o săptămână scap de tine.
– Wounderful
L-am luat pe Burcă. Fratele meu de 11 kg. Băiat credincios, că, deh, aveam nevoie de ăl de sus. Cu două zile înainte de plecare, mă duc seara, la ziua lu Zeiceasca. La un grătar, la Ivănești. Cum sunt mereu la cură de slăbire, deși nu se vede, când am ajuns, l-aș fi mâncat și pe tata.
Am zis să nu beau fără să mănânc, că nu e bine. Așa că am luat o bucată de piept de porc la grătar bine făcută. Normal, nu putea să iau ceva fără grăsime, cum era normal pentru o grasă ca mine. Am nimerit o bucată cu niște oase mici. Când am mușcat, o bucată d-aia de os mi-a stat în gât. M-am prins că vorba, sta ti ar în gât chiar e de bine. Când am înghițit, am crezut că am nimerit lama de ras a lui Ivănescu. Pthiuuu, asta-mi trebuia acu. Ia, cu pâine, am zis. Acu nu mori dacă mănânci un colț, decât să mori ca proasta cu porcu-n gât. Nimic. Nici saliva nu puteam s-o-nghit. S-a dus dracu și petrecerea asta.
– Păpule, mâine tre să te duci la doctor. Unde dracu pleci ca proasta cu osu-n gât la război, zice Cătălina
– Hai, lasă-l dracu, că s-o duce el
– Păpule, la aia e praf mult, faci dracu altea alea
– Hai, lasă, că vedem mâine.
Urăsc să mă duc la doctor. Apoi, cum să-i zic io lu ăla că am în gât un os de porc? Mă vede și ditamai balena ucigașă, râde ăla și cu curu, crede că am mâncat porcu viu.
A doua zi, canci. Nu mai putea să înghit nimic, se umflase gâtu, eram…minunată. Păpu mă ia la ture
– Mișcă-te la Panduri să-ți dea ceva că mâine pleci. Ești dusă?
Nu, dar m-am dus. Coadă ca la balamuc. Am crezut că se dau amigdale la liber. M-aș fi bOm pe bicicleta din Afganistan - mirelavoicu.roăgat și eu. Asistenta se uită sictirită la mine.
– Tu ce-ai pățit, dragă?
– Am ceva în gât. Un os, cred
Brusc se luminează la față.
– Vocea dumneavoastră îmi pare cunoscută. Io tac. Păpu râde.
– Nu știu de unde să vă iau
– N-aveți de unde
– Îmi trebuie buletinul să vă fac fișa.
Îl dau. Se uită la buletin, se uită la mine
– Știam eu. Sunteți de la televizor. După voce v-am recunoscut. Da, am coborât de pe carpetă, zic eu în gând
– Păi, măi, doamna Mirela, de ce n-ați curățat peștele ca lumea
– Pentru că era..porc
– Porc? Dar ce anume din porc
Copitele, îmi venea să-i zic. I-am explicat.
– Imediat vă vede domnul doctor
Intru în cabinet. Ea cu mine
– Domnu doctor, o cunoașteți pe doamna?
– Nu
Normal, că ăla e întreg la minte și nu se uită la tv.
– E doamna de la Realitatea
– Aha, răspunde ăla cu o mega durere-n cur
O iau de la cap cu explicațiile. Când i-am zis că Zeiceasca a avut la ziua ei doar porc, i-au căzut ochelari. Se uită cu ceva în gât
– Nu mai e osul. A trecut, dar aveți o rană urâtă în gât.
– Domnul doctor, să știți că mâine pleacă în Afganistan, zice Păpu
– Asta nu e bine. Acolo e nisip și praf mult. O să vă dau antibiotice și un spray, dar, atenție mare să nu vă expuneți la praf
A, nu, stau în cameră și joc sticluța, am zis eu în capul meu defect
Am luat doctoriile, le-am pus în bagaje, m-am coit prin casă toată noaptea să nu uit naibii ceva, că eram specialistă. Ce haine-mi iau că la ăia e cuptor. Așa că am hotârât să nu-mi iau decât o pereche de pantaloni lungi,
de trening și o bluză cu mânecă lungă. La 9 eram la baza 90. Zburam cu Focă. Un bun și vechi prieten al meu, așa că n-aveam vreun stres de avion.
Eram stresată că 6 ore până la Baku nu pot să fumez. A, și mai aveam un stres, zgomotul. Îmi spusese Focă să-mi iau dopuri de urechi că magauaia aia de Hercules face ca toți dracii.
Curva regimentului mă aștepta cu cafea. Știa că funcționez doar în schimbul doi
– Ți-ai luat tot ce-ți trebuie?
Nu vorbeam cu Fă, că era lume străină și eram niște doamne
– Da, prințesa mea
– Vezi că telefoanele nu funcționează, au ăia în bază telefoane s-o suni pe mă-ta să știe de tine. Te las pe mâna băieților mei, să aibă grijă de tine
– M-am liniștit
A venit și Focă, ne-am urcat în Everestu ăla de avion, hidos, doamne ajută, și-am plecat
– Focă, tu nu fumezi 6 ore?
– Mai fumez în cabină, dar o țigară, nu mai mult
– Super, mă duc să mă culc. Auzi, dar pipi unde fac?
–  În spate, în găleată, hahahaha
– Ăăăăăăăăă, ce zici?
– Da, e în spate o perdea, o tragi, e o găleată și acolo faci
– Să-mi bag pula, nu cred. Băusem cafeaua curvei, să vezi acu circ
Burcă zice, hai că nu mori, te-ai pișat tu pe autostradăOameni si copii din Afganistan - mirelavoicu.ro
– Burcă, ești dus? E avionul full
– Sor-mea, încearcă să dormi, poate nu te-apucă
– Da, măcar mă piși pe mine, în șase ore se usucă
Bou de Burcă și-a pus muzică, și-a băgat pufarinii în ureche, s-a afundat în scaunele alea de plasă, a pus capul pe mine și arde-o la somn.
Futu-te-n gură, Burcă. Mi-am scos cartea, am zis să citesc, după ce mi-am pus dopurile în urechi. Nu-mi auzeam nici gândurile când au pornit motoarele la hardughie. În avion erau și niște paturi de campanie suprapuse. Mi-a zis un băiat de-al curvei să mă urc dacă vreau în ăla de sus. I-am zis că nu. Dacă le spuneam că am claustrofobie, mă lasau dracu la vatră, așa că am tăcut. Am zis, nu mor io 6 ore, deși parcă stăteam cu ranga pe coloană. Gâtul mă enerva îngrozitor. Nu mă mai durea așa de tare, dar mă sâcâia ușor când înghițeam. Niciodată cele 6 ore n-au
trecut mai greu. Făceam pe mine, era clar. Dar nu mă gândeam. La un moment dat, m-am ridicat și m-am dus până-n spatele avionului. Muream de curiozitate să văd cum arată buda. O perdea trasă la vrăjeală, că ăia din paturile de sus puteau să-ți facă și control ginecologic. Se vedea perfect. E clar, la Baku nu beau nimic. M-am dus nițel pe la Focă
– Focă, voi în găleata aia faceți de toate?
– Păi dacă e nevoie, da
– Să-mi bag pula. Și stați cu găleata plină până la destinație?
– Păi doar n-o mâncăm
Bine, Mirela. Asta da experiență.
La Baku mai aveam un pic și intram la budă câte trei. Am stat până a alimentat. Vreo două ore. Focă m-a luat la o cafea, cu colegii lui piloți.
Cam frumoși băieții.
– Hai să-ți iei ceva de băut, că ăia-n bază n-au decât bere fără alcool și tu oricum nu bei bere
– Nu-mi iau, Focă, nu-mi trebe. Plus că n-avem voie, e interzis
– Hahahahahaha, serios? Ascultă-l pe Focă, ia-ți ceva, orice
– Nu-mi iau
– Bine, treaba ta
Ca orice vacă cu pedale și cu os pe porc în gât nu l-am ascultat pe Focă.
Alte 6 ore minunate de zbor. Când eram destul de aproape, m-am dus în cabină să văd cum arată pământul afgan. Pustiu, tată. Ici colo câte un smoc rătacit, Pământ roșu, ca Tarra lui Scarlett o Hara.
A dat Dumnezeu și am ajus. Când am coborât din hardughie în bază am simțit că mă sufoc.
– Burcă, crezi că sunt 40 de grade?
– Nu, sor-mea, cred că sunt 60
Am băut trei sticle mici de apă pe loc. Așa ne-au întâmpinat. Fără sare, dar cu apă. Știau eu de ce. O apă infectă. Un gust horror. Un aer irespirabil și un miros de hazna.
-Ce pula mea mi-a trebuit mie, Burcă, Afganistan? Acu înțeleg de ce râdea curva regimentului când i-am zis că vreau la război.
Ne-au urcat bagajele într-un ARO românesc de pe vremea când eu eram pionieră. N-avea volan. Avea un lemn pe post de volan. Pe noi ne-au dus să ne echipeze.
– Asta e vestea ta și asta e casca
– Ce să fac cu ele?
– Să le iei pe tine. Doar în cameră poți să stai fără ele, în rest sunt obligatorii.
Vesta avea vreo 8 kg. Când am pus-o pe mine am zis că mă îngrop în nispul afgan. Casca era minunată. Atunci am înțeles noțiunea de bătută în cap.
Ne-am dus să ne cazăm. În baraca de la capătul bazei văd steagul românesc.
Eu și Georgiana era singurele fete. Mai era un maior femeie și madam secretar de stat. Mă cazează cu maioreasa și cu georgiana într/un dormitor cu mai multe paturi. Înăuntru era ca în cuptorul lu mama când face cozonaci. Era și aer condiționat, dar era degeaba. Cu mirosul nu m-am obișnuit niciodată. A urmat masa, că deh, eram morți de foame.
Până la sala de mese mi-a trecut. Era la mama dracu. 4 tipuri de bucătării. Italienească, americană, chinezească și nu mai știu de care. Aș fi mâncat și un afgan. Am ales bucătăria italienească, firește.
Mi-am luat o lasagna. Am zis că o înghit mai ușor cu gâtul meu bolnav. Am gustat și de laOameni din Afganistan - mirelavoicu.ro Burcă. Mâncarea era dulce. Ăla e fotomodel. Mânancă ca și domnișoarele de pension. Nu amestecă mâncărurile, că, deh, trupului
lui lucrat, cu regim se ține. Ăla avea aceeași grijă ca și mine. Unde e sala.
El întreba de aia de sport, eu de aia de mese.
Noaptea n-am putut să dorm de cald. Am zis că mor. Ajunsesem să beau 6 litri de apă pe zi. Cât beau în România într-un an. A doua zi ne-au arătat baza. Eu eram interesată de shopping. Mă instruise Focă. PX ul olandez e cel mai scump, ăla american cel mai mișto. Am dat un pic cu nasu, dar nu prea mult. Am ochit ce vreau și am zis…mai am timp. Mai sunt 4 zile.

Ne-au făcut instructaj ca la carte. Când sună alarmă, culcat, oriunde te-ai aflat. Apoi, nu umbli tu de capul tău, ca bou, pe unde-ți tună.
Mergi cu clasa. A venit CI stul. Ne-a explicat ce și cum se întâmplă pe acolo. Cine e afganii, ce vrea ei, care, cum, ce fel. Și ne spune și programul.
Mâine mergem la Lagman, cu niște elicoptere speciale, apoi la Zabul, tabăra românească. Acolo, deși e periculos, mergem cu tancurile
-Ce tare, e ca-n la Vita e Bella, când se plimba puștiul cu tancurile americanilor
Plecăm la Lagman. Când să ne urcăm în elicoptere, vine la mine un englez.
Ei se ocupau de această misiune. Eu eram în niște bermude și cu un tricou.
Desigur, cu vestă și caschetă. N-am întețes ce mi-a zis, că nu cunosc minunata limbă. Vine Costi să mă lumineze
– N-ai niște pantaloni lungi?
– Ba da, în bagaj. De ce?
– N-ai voie cu pantaloni scurți și cu mânecă scurtă
– Frate, nu pot să-mi trag pantalonii lungi peste ăștia, că nu-mi încap
– Îți ține Burcă ceva și te schimbi
– Ești nebun? Ăștia sunt deja în elicoptere, vrei să declanșeze englezii al treilea război mondial când m-oi dezbaca eu?
– Altfel nu mergi. Serios, ăștia nu glumesc
Să-mi bag pula în regulile lor. Burcă râdea ca bou în timp ce-și dădea relaxat pantalonii jos și se flendura în chiloți în fața mea
– Nu mai râde, mă. mai bine gândește-te la o soluție, doar nu crezi că defilez în chiloți cu trupul meu superb în fața la bunăciunile astea de englezi
-Uite așa te măriți, sor-mea
Am înnebunit numai la gândul că-și dau englezii coate și leșină de râs văzându-mă ca pe o divă pe podium. A scos Burcă un prosop din bagaje și, într-un mod de-a dreptul caraghios m-am schimbat, înjurând de mama focului. Când m-am urcat în elicopter aveam impresia că și elicele râd de mine. Am zburat cu trapa deschisă. Pe trapă, un englez și-a instalat o mașinărie de văzusem io în filmele cu Van Damme. Un automat de toată frumusețea. Se ridică elicopterul și englezul descarcă automatul, cum altfel decât, la foc automat. M-am căcat pe mine
– De ce trage ăsta, mă?
– Preventiv. Că afganii ăștia se ascund și trag în tot ce zboară
A mai tras de câteva ori. De data asta pe bune. Văzuse el în arma aia a lui cu vizor niște ciuciunghezi în niște tufișuri
– Ce mișto e, Burcă…
– Lasă-mă, sor-mea, că n-am apucat să trag deloc
– Ce să tragi, mă boule, că tu n-ai armă
– Să filmez, dusoo
– Aaaaa, uitasem că tre să mai și filmăm. Eram in action.
La Lagman era și mai cald, dar spre după amiază a început un vânt ușor.
Taci că se mai răcorește. Da, la mine-n gât. Că de la praf, am devenit femeia ideală. Mută. Mută, mută, dar iar nu mai puteam să înghit.
Să mergem la doctor, zice Costi, să te pui pe picioare pentru Zabul.
Mergem în baza americană. Costi m-a însoțit. Le-a explicat ălora că pe lume existe proaste care înghit oase. Americanu zice, rana arată urât, trebuie curățată, altfel se înfectează.
– Du-te mă d-aici, io nu mă operez nici moartă
– E nasol dacă nu. Dar e nasol oricum, că dacă te operezi nu poți să mai mergi la Zabul.Afgan si Mirela Voicu in Afganistan - mirelavoicu.ro
– Nu cred așa ceva. Jur. Mă, dar un doctor român n-aveți și voi pe aici să mă înțeleg cu el cumva?
– Ba da
Vine un doctor din Maramureș. Un ardelean de mai mare dragu.
– Dom doctor, io nu mă operez nici moartă
– Apăi, tăt un drac o hi. Că rana n-arată bine. De la nisip s-a agravat.
-Măi omule, fă ceva, dă/mi pastile, dă/mi ce mi-oi da, că io nu mă operez
A vorbit el cu americanii, s/au sucit s-au învârtit, mi-a dat cu un spray
în gât, m-a sucălit cu ceva p-acolo și mi-a dat niște pastile, cu condiția
să nu-mi dau eșarfa jos de la gură mai ales afară. Și mai vedem când venim de la Zabul.
-Te doare când mânci, așa-i?
– Mă doare și când înghit
– E, consideră că ești la dietă. Numa înghețată poți să mânci.
|În rest, răbdări prăjite
Asta nu era o problemă, că înghețată aș mânca la fiecare masă.
Mă speriasem un pic de faza cu praful, dar stăteam cu eșarfa la gură. Am mers la instructaj pentru Zabul. Ne-a arătat pe hartă unde e Zabulul. Prin câte sate de afgani trecem. Unde e cel mai periculos. Câte taburi, câte
tancuri, care unde stă. Un echipaj era deja în prospecție pentru a doua zi. Ne-a spus de zece ori că e periculos. Că ciuciunghezii fac tot felul de bombe artizanale, că trag de n-au aer. 4 tancuri, 4 hamwiuri.
– Burcă, io vreau în Hamwi, că e american
– Nu încapi, sor mea, cu vesta aia pe tine prin gaura aia
– Mă ești bou? Cum să nu ncap, că n-oi fi singura care are 90 de kg
– Hahahaaha, te-am păcălit
Preferam Hamwiul că era american. M-am gândit că, la o adică, îl doboară mai greu. La zar am căzut în tac. Al patrulea din șir.
– Burcă, ai luat mă casetă, acumulatori, tot?
– Am luat, sor mea. Machiază-te, că faci stand up
– Hai sictir, io nu mă machez nici la București
Am plecat. Băiatul care conducea tancul avea lângă el un pistol automat.
Ne-a spus el ce și cum să facem dacă încep ăia să tragă să ne lăsăm căpățânile în jos. Mergeam deja de ceva vreme prin satele alea de ciuciunghzi. Le zicea așa, că afganii ăștia fac pipi pe ciuci. Și nu pun mâna pe bijuteriile coroanei, că e păcat. Așa că au un băț, cu două crăcane, ca o prastie. Îl țin în buzunar și-l folosesc pe post de trepied când fac pipi. În rest, au, de ce nu, o relație fierbinte, cu oile și caprele. Mergeam prin satele alea și mă gândeam că n-am văzut în viața mea atâta sărăcie. Copiii întindeau mână spre tancuri și cereau apă.
Românul nostru le arunca baxuri cu apă. Ciuciunghezii bătrâni, cu turbanele alea pe cap, aveau atâta ură în priviri cum nici în filme n-am văzut.
Convoiul se oprea la fiecare cap de pod. Un echipaj căuta bombe, că afganii acolo le puneau. Cu un dispozitiv antipersonal luat tot la puricat. Ne opriserăm pentru a treia oară. Oricum mergeam ca melcul. Băiatul de pe tab se întorcea stânga dreapta cu arma aia de pe tanc. Habar n-am cum îi zice. Io mă zgăîiam, Burcă filma. La un moment dat, începe să tragă și toate cartușele alea calde săreau pe noi.
– Atențieeeee!!!! Feriți capul
Bă băiatule, s-a dezlănțuit iadul și mai multe nu. Se trăgea de mama focului în toate părțile, din toate părțile. Conviul fusese atacat de afgani
– Sor-mea, mai ai timp de un tatăl nostru. Cum ne-o fi norocul Io nu vedeam decât cartușele alea care zburau pe jos peste tot. Se făcuse maldăr. Nu vedeam nici de unde trage. Am zis, ia d-aici Mirelo, ai vrut tu la război, proasta pământului. Măcar dacă mureai la revoluție, mai aveai parte de o cruce. Mori la boii aia ăștia de afgani care se pișe din picioare. Mie mi s-a părut că a durat cât războiul de o sută de ani, în fond a durat câteva minute. Focul s-a oprit și am pornit încet spre Zabul.
-Ieri, chiar aici unde ne-au atacat pe noi acum, a sărit în aer un blindat american. Au pus nemernicii ăștia o bombă artizanală
– Mai aveam mult până la Zabul?
– Da, cam încă pe atât
Am fost mută tot drumul. Am zis în gândul meu patru liturghii.
Am ajuns la Zabul cu bine, acolo am stat puțin și ne-am întors. Drumul de întoarcere a fost mai greu. Începuse să se întunece, iar ciuciunghezii ăștia profitau de mama focului. O singură dată au tras afganii.
Într-un sat cu clădiri părăsite și dărămate. Dar au fost focuri răzlețe.
Între timp am apucat să vad și eu mai bine satele. Și copiii aveau arme. Era clar, voiam acasă. Gata, mi-ajunsese.
La Lagman, dușurile erau comune. După ziua aia nebună m-au dus cu Georgiana să fac duș. Cabinele n-aveau perdele. Era întuneric, era aproape miezul nopții. Intru în baie și dau cu ochii de o matahală. Doar dinții i se vedeau. Georgiana aprinde lumina și văd un negru impecabil. Din toate punctele de vedere. Ne-am întors în lumea reală. Prima veste bună pe ziua aia.
Nu putea să se termine totul aici. După trei zile când ne-am întors în Kandahar, afganii au atacat baza. Zborurile s-au anulat. Eu voiam acasă.
Facusem cu nervii. Partea bună era doar că slăbisem de la înghețată, în rest, l-am pomenit pe Focă în fiecare seară. Dacă nu eram proastă și luam ceva de băut, poate reușeam să dorm.
Când am auzit că s-a amânat plecarea, am luat-o pe câmpii. M-am pus pe dat telefoane. Am sunat-o pe curvă
– Fă, io-mi bag pula în Afganistanu tău, ia-mă de aici că te fut în gură
– Fă, stai calmă, n-aveți cum să plecați. Baza e închisă. Ai rabdare până mâine, nu fi handicapată
– Nu mai vreau să stau aici. |E muartea.
– N-am ce-ți face
Îmi venea să plâng. Și de draci și de frică că dau ăia o bombă în bază, de nu mai rămâne nimic de noi. |O sun pe sor-mea. M-am chinut o oră s-o prind din mizeria aia de centrală de unde sunai ca pe vremuri. Aia era la inundații. În România era jale. Am prins-o într-un final și când mi-a răspuns am început să plâng ca proasta. Cu ea îmi permiteam.
– Ce-ai de plângi, ai pățit ceva?
-|Nu mai pot să stau aici. Vreau acasă. Baza e închisă nu zboară nimic. Azi au tras ciuciunghezii ăia în convoi, am zis că mor, sor mea
– Stai cuminte măi femeie, că n-ai ce face. O sun io pe curva s-o întreb ce și cum
– N-o mai suna, c-am sunat-o io și pe ea și pe Marlen. N-are ce să facă. Io nu vreau să mor pe aici.
– Stai liniștită, o să fie bine, ți-ar Afganistanu al dracu, te-a mâncat pe tine-n cur să te duci acolo.
Am vorbit și cu mama. I-am spus că e minunat. Că e așa frumnos, cum n-am mai văzut. Am vorbit și cu Focă. Ăla era în țară. A plecat a doua zi după ce ne-a dus pe noi. El știa cel mai bine dacă pleacă vreo hardughie d-aia să ne ia.
– Nu zboară nimic, mândro. E baza închisă. Te anunț eu când vine cineva să vă ia
– Nu vii tu?
– Nu, nu e rândul meu
Minunat. Să mor în nisipul afgan era visul meu secret. M-am dus în baracă.
Două zile am jucat cărți, table, monopolis, țurca, pititea, hoții și vardiștii. Simțeam că mor. Nu zbura nimic. Seara, vine CI ul și ne zice că s-ar putea să plecăm mâine. S-ar putea. Tot e bine.
A doua zi, bag sesiunea de cumpărături din PX ul american. Iau parfumuri pentru tot neamul, cafea, țigări, ochelari de soare, kkaturi. Pe la prânz, din ciclul când e să ai ghinion găsești cuie și-n pizdă, începe o frumoasă și unică furtună de nisip. Nu vedeam să/-l iau pe Burcă de mână.
Îl ghiceam unde e după cum îl auzeam. S-a întunecat totul dintr-odată și a început jihadul. Io am tulit-o în baracă să nu mi stric frumusețe de rană ținută cu înghețată. Burcă a filmat. Interesant ca fenomen, dar mie mi-era frică că iar nu mai zboară nimic. A doua zi chiar plecam. S-a potolit furtuna după vreo oră. Am mai băgat un wist și ne am culcat. Visam că pup pământul ca Ion a lui Rebreanu. În visul ăsta al meu atavic, sunăCopil din Afganistan - mirelavoicu.ro alarma.
Ce-o fi mă, mânca-ți-aș iar. CI stul dă buzna și urlă.
– Vestele pe voi repede și culcat lângă pat. E alarmă
Futu-ti morții mă-tii cu alarma mă-tii și cu Afganistanu mă-tii.
Mi-am pus mizeria aia pe mine și m-am culcat lângă pat. Ce pula mea caut eu aici? Am stat vreo 15 minute așa. Vorbeam cu Georgiana pe sub pat. Aia părea mai curajoasă ca mine. Era și mai tănără, ce-i drept. Într-un final vine Costi și zice
– Gata, fetelor. A pornit alarma că a fumat un bulgar în cameră și s-a declanșat automat
Ți-ai dracu de cefe late, cu țigara voastră cu tot. A doua zi chiar am plecat. Drumul cu Herculescul mi s-a părut acum o croazieră reușită pe Mediterană. Când am ajuns la baza 90, a venit curva să mă preia
– Ți-a priit fă Afganistanul, ia uite ce slabă ești, mânca o ar mama
– Mânca mi ai curu, care o mai pune piciorul vreodată la ăia.
– N-ai vrut tu la război, căprioară? Ce credeai că te duci la mall?
– Nu, fă, credeam că mă duc la mă-ta
xxxxxxxxx

-Afganistan, os de porc, bum bum, asta e o poveste, amica. Trebuie s-o scrii. Și-și pironește ochii ăia spre mine, în semn de amenințare.