Home » Uncategorized » Foamea. Vis și răzbunare

Foamea. Vis și răzbunare

ciorba-cu-perisoare-a-la-grec-800x600-6379

 

La vremea aia uram sincer două lucruri: ciorba și matematica. Față de ciorbă mi-am revizuit atitudinea prin anul trei de facultate, când într-o iarnă, am făcut foamea. A fost mai rău ca foametea din 44, de care auzisem doar din povești. Zăpada blocase trenurile, iar eu n-aveam cum să ajung acasă să fac aprovizionarea. Aveam o fisă de 3 lei găurită și prinsă cu o ață, o băgam în telefonul ăla public și o scoteam după ce vorbeam cu ai mei. Aveam o grămadă de prieteni în București, dar gândul că m-aș putea duce la ei la masă și mi-ar fi luat farfuria din față fără să mă satur sau fără să mai cer, mă seca. Așa că am rezistat eroic vreo patru zile. Aș fi mâncat și ciorba pe care mama ar fi făcut-o fierbând spălătoarea. Dorina, una din colege mele de cameră și de foamete, era din Strejnic. O dementă care se spăla zilnic pe dinți de trei ori pe zi câte 30 de minunte. Era ceva de vise rele. E drept că atunci când râdea parcă-l vedeam pe Ray Charles. Mai aveam pe balon o bucată de slănină și un borcan de gem. Pâine, nici un gram. Pentru că toată lumea lua pe datorie, în camerele în care se vindea pâine, ăia puseseră afiș- “nu mai avem pâine”. Când trece foametea o sa am eu ac de cojocul vostru. Aveam planul în cap, dar, deocamdată nu puteam să-l pun în aplicare. Dorina ia slana și gemul din balcon, se așează tacticoasă la masă și începe să mănânce. Io m-am întors cu spatele. Combinația era fatală. Slană cu gem

-Hahaha, vii tu la slana mea cu gem, zice Dorina. Mai mult de o zi nu mai reziști, crede-mă

-Mai bine mor de foame decât să mănânc așa ceva, jur

-Dar tu ești și proastă, îmi zice ea. De ce nu te duci la Claudia să iei ceva de mâncare? Stai ca proasta-n crăci și te uiți la mine? Ți-o da mă-sa ceva și pentru mine..

-Nu e vorba de asta, handicapato. Ca să mă duc la Claudia îmi trebe bani de metrou. Proasta clasei. Și dacă aveam bani de metrou, cumpăram pâine. Aia stă-n Berceni, cu ce vrei să mă duc, cu rolele?

-Hai să scuturăm toate buzunarele, om găsi ceva

-Ce să găsim, bilete de amor. Am scuturat și hârtia din dulap

-Și la mă-ta cu ce pleci?

-Cu nașu, am oprit bani de șpagă

-Câți bani?

-5 lei

-5 lei?, facea Dorina ochii cât cepele. Auzi, dar nu poți să faci blat negru?

-La poliția TF nu mai fusesem. Ce-ai în cap?

-Pâine, aia am

-Mănâncă și taci, că nu te mai suport.

Nu puteam nici să dorm de foame. Măcar dacă ar mai fi rămas niște pălincă de la ucrainence, ne îmbătam și ne culcam. După ce a mâncat bomba aia, Dorina s-a apucat să se spele juma de oră pe dinți. Mă enerva maxim. Nu vorbea în tot timpul ăla și mie mi tăia gura în săbii. Nu mai aveam nicio soluție. Aveam doar banii de naș, la care nu voiam să renunț nici în ruptul capului. Asta mi lipsea, să mă dea nașu jos și să ajung pe nămeții aia la vreo poliție într un sat. Foamea mă seca. În viața mea n-am mai trăit asta. N-aveam nici țigări, normal.

-Aș fuma o țigară, zice ea după ce se spălase pe dinții aia cam cât speli o mașină la spălătorie

-Bine, mă. Altceva? O cafea, un suc, o pricomigdală?

-Hai să ieșim, poate ne-o da cineva o țigară

-Cine? Nu e nici dracu pe stradă pe frigu asta

-Dar, ce, s-a-nchis orașul? Hai, mișcă-te!

O uram. După ce că mi-era foame de înnebuneam, asta mai lipsea sa stau ca proasta n frig sa caut chiștoace, că era clar că asta o să facem. Ne-am oprit pe o bancă la Operă. Era un viscol de te trăznea.

-Hai să mergem lângă intrare, zice Dorina

-De ce? Vrei să intri la spectacol? Spărgătorul de muci ar fi potrivit acum.., zic eu

-Nu, proasto, mă gândesc că apretații aștia care vin la operă or mai fi aruncat și țigările la jumate dacă a bătut gongul

Avea dreptate. Am găsit vreo 10 chistoace mai lungi. Ude flească. Pe drum până în cămin, adică vreo 2 minunte, ne-am holbat pe jos. O hârtie cât de mică înseamna ieșirea din foame. Nimic. Zăpadă. Atât. Chistoacele s-au uscat greu, dar s-au uscat până la urmă. Așa că, am fumat și ne-am culcat. Visele despre mâncare când ți-e foame sunt mai greu de suportat de o mie de ori decât visele erotice cu feți frumoși. N-ai soluție, practic. Aproape că mă obișnuisem așa flămândă. Doar durerile de cap mă secau și faptul că n-aveam țigări. La facultate n-am mers. Ar fi fost culmea. Nu era departe de mers pe jos, dar intra româna-n mine pe nemâncate, ca laleaua în brânză. M-am trezit a doua zi cu zgomotul infernal al periuței pe dinții perfecți ai Dorinei

-Bună dimineața. O cafea?, zice nebuna

-Încetează cu miștourile

Ea se duce și pregătește tacticoasă micul dejun. Același ca la cină. Aveam stomacul în gât.

-Cum poți să mânânci așa ceva?

-Ce vrei, să mor?

-Păi oricum mori, vaco. Combinația aia o să te omoare

-Degeaba ai rusă secundar și citești toate cărțile ălora. Ce mâncau ăia în Siberia? Ceafă de porc?

-Nu, vodcă, în niciun caz slănina goală

-Nu, o mâncau cu zăpada.

-Nu mă convingi să bag așa ceva în gură. Mă duc mai bine să produc bani

-Hahahaa. Abia acum? De ce nu te-ai sacrificat mai demult, zice ea în timp ce-și verifica dinții albi în oglindă.

-Ce proastă ești..Mă duc să cerșesc.

-La intersecție?

-Nu, la gara

De fapt, la biserică. În Vasile Pârvan era o bisericuță unde mergeam des. Mai ales înainte de examene. Nu mai știu ce zi era, așa că nu știu dacă trebuia sau nu să fie deschis. Oricum pe viscolul ăsta nu venea nimeni, chiar daca ar fi fost deschis. Mi-am tras bine fesul pe ochi, mi-am luat o geacă mai jerpelită și pe drum am socotit. 10 lei erau suficienți. Să iau 2 pâini si încă ceva. Niște cartofi, ceva. Poarta era închisă. Normal. M-am așezat în dreptul ei și am așteptat. Era stație de tramvai și capăt la troleibuz. O trece careva și pe aici. Primul apare un domn. Între două vârste

-Nu vă supărați, aveți să mi dați și mie un leu, vă rog. Mi-am pierdut portofelul și trebuie să merg la facultate. Mi-a dat, fără să mă cerceteze vreun pic. Două doamne în vârstă mi-au dat 2 lei, după ce m-au lăudat că merg la școală pe viscolul ăla. Mergea treaba. Și io, proastă, aș fi ajuns profesoară, când cerșitul chiar era o afacere. Într-o oră am făcut 10 lei. M-am întors spre biserică și m-am închinat. I-am mulțumit lui Dumnezeu și l-am rugat să mă ierte că am mințit. Dar el știa că scopul e nobil. A urmat sesiunea de shopping. Ce poți să mânânci prima dată după atâtea zile în care n-ai mâncat? Și cum să împarți banii? Acu să te văd, Mirelo. M-am dus la Spicu și am luat 2 pâini. Mai aveam 8 lei. M-am dus la tutungerie să iau cele mai ieftine țigări la bucată, de un leu. Mai aveam 7 lei. M-am învârtit prin alimentara cu fițele unui milionar nemulțumit de ce vede pe raft. Am citit pe o pagină de ziar că mâine dă drumul la trenuri. Good. Deci, ziua de azi trebuia s-o trec cumva. Puteam să iau o cutie de pate, o conservă de pește sau niste salam. Câteva bucăți. Dar la ce foame aveam era inutil să cred că aș fi potolit-o cu asta. Așa că m-am gândit mai bine să iau o sticlă de vin pelin. La cât eram de leșinate, ar fi fost somniferul perfect. În plus, mai era o bucata de slană. Cu pâine era ideal. Desert un pic de gem și un pelin fiert, deja era festin. Așa am făcut. Când am ajuns în cameră, Dorina cânta în fața afișului cu Lăcătuș.

-Doamne, ți-a luat foamea mințile

– Păi fac și io ca țiganu, când mi-e foame, cânt

-Mai bine taci. Cade Lăcătuș din afiș, că nici el nu e olandez. Ce ți-o plăcea la ăla nu știu. E tuns castron, vai mama lui

-Dar ție ce-ți place la Toto Cutugno?

-Muzica, să zicem

-Belime-ai berioza pad maim agnom (erau niște versuri rusești, dar varianta corecta era belaia berioza…)

Când a văzut că aveam în mână o plasă s-a prăbușit în pat, dar după ce l-a pupat zgomotos pe Lăcătuș. Albise afișul. De fapt, pe Lăcătuș.

-Nu-mi spune că mâncăm, nu-mi spune..

-Ba da, pune fața de masă și adu slana din balcon. Scoate ibricul din dulap, încuie ușa și hai la masă

Într-o secundă slana era taiata în farfurie, vinul fierbea pe reșou, iar ea se uita la mine tâmpă

-Ce-ai făcut pentru astea?

-Era să zic io ce…am cerșit…

-Nu cred

-Nici eu

M-am hotărât să mânânc încet, să mestec mult. Era limpede că după foametea aia o să ne fie rău de la mâncare. Aia înfuleca de zici că era apucată, ar fi și fumat în timp ce mânca

-Hoooo, că o să mori și n-am bani să te duc la spital….Ușor, Dorina, ca și cum ai fi sătulă, ca și cum ai mânca în scârbă…

Eu simțeam că am în stomac o garnitură de arici. Mă ustura, mă durea, parcă mâncam pioneze. Dar mâncam. Am fumat, am băut vinul și ne-am culcat deși era puțin după prânz. Oprisem o porție similară și pentru seară. A doua zi am plecat acasă. Mama avea ciorbă, ca de obicei. A fost pactul meu secret cu ciorba. De atunci suntem prietene bune. Prea bune, chiar.

Cu matematica nu m-am împăcat, însă, niciodată. Și uite, că pot să trăiesc fără ea. Mi se pare inutil să știi altceva decât tabla înmulțirii și uneori regula de trei simplă. Nu mi-a ajutat la nimic matematica. Geometria nici atât. Oricum eu mă uitam cruciș când zicea profu să privim în spațiu. Eu mă uitam după avioane, el zicea să sunt triunghiuri. Un dezastru. Așa că în clasa a 10 mama a zis să mă dea la pregătire. Pentru treapta a doua îmi trebuiau română și mate. La română n-aveam niciun stres. Băteam câmpii la olimpiade de n-aveam aer. Nici nu gândise Eminescu vreodată ce scriam eu că a vrut să zică poetul. Vecinul nostru, domnul Pântea, era profesor de mate la Liceul Militar. Eu eram prietenă cu Diana, fata lui mai mare. Așa că ai mei au hotărât să mă dea la pregătire la el. Pântea e moldovean. Un moldovean super simpatic. Vorbește cu accent, chiar dacă e plecat de acasă de mic. La prima ședință îmi dă un test. Am încercat să rezolv una alta, dar…n-a fost cazul. Și-a pus săracul mâinile-n cap. Sunt sigură că dacă nu eram vecini, mi-ar fi zis, uite acolo e poarta, du-te învârtindu-te. Dar, nu putea. Plus că îi era clar și lui că nu iau treapa a doua.

-Măi, donșoara, și mama dracu fac io cu tini? Ești pământ di flori. Văleu, văleu…tre să ti pui cu burta pe matematica asta, că-i nu di glumă. Tu nu iei examenul nici de acu într-o mie de ani

Io ce să zic? Că mi ieșeau bube pe mine când vedeam cartea de mate? Mă duceam la meditații de trei ori pe săptămână. Îmi dădea la exerciții de înnebuneam. Joia era la radio Cenaclul Flacăra. Veneam de la pregătire și îmi puneam radioul pe birou și în timp de rezolvam porcăriile alea, mai trăgeam la chitară o cântare. Cântam mai bine ca Hrușcă, dar n-apucase Păunescu să mă descopere. Și cum mă chinuia pe mine așa talentul, mă trezesc cu Pântea lângă mine

-Tu-i amoru mă-șii di șinaclu, donșoară, dacă nu iei treapa a doua o să cânți la altă masă. Puni mâna și scrii că e jali.

Și, în timp ce se căina el acolo cu mine, apare mama. Pe care o știam la muncă.

-Ce s-a întâmplat dom profesor?

-Nimica doamna Voicu, am vinit să văd și fași donșoara, dar am  dat di ea cântând cu ăștia di la cenaclu.

Mama mi-a aruncat o privire pe sub ochelari

-Să nu mă înțelegi greșit, doamna Voicu, eu nu garantez că ia treapta. Valoarea ei e undeva de la minus infinit la zero. Tre să scoatem macar un șinși, ca să-i iasă media cu româna, altfel nu știu și fașim. Ea proastă nu e, dar e antitalent la matematică. N-am văzut așa ceva.

-Dom profesor, vă rog frumos, faceți tot ce puteți, că nu concep să nu ia treapta.

Se dusese dracu cenaclu meu. Nici chitara nu se simțea prea bine. Știam că urmează represaliile după ce pleca profu.

-Chitara dă-o-ncoa, că așa-i trebe lu tac-tu. Chitară îți lipsea. O încui. Cânți la ea numai când sunt eu acasă și după ce termini temele. Juma de oră, nu mai mult. Îți dau io ție numai cenaclu și chitară.  Tu vrei să fii proasta proastelor? Să coși pe fire? Ce ai în capu ăla? Nu ți-e și ție rușine de colegii tăi care vor lua treapta? Ce le spui colegilor?

-Le spun Luceafărul

Și mi șterge mama una, de l-am zis pe dinafară.

-Tu-ți amoru mă-tii de matematică cu cine te a inventat, am zis în gândul meu. Visam cosinus și sinus, combinări de n luate câte k, nu mai vedeam decât geometria aia oribilă chiar și când făceam baie. Mă uitam în spațiu la faianță. Mai erau două luni până la examen, iar eu leșinam doar la gândul că tre să rezolv problemele. Între timp, evoluasem. Trecusem de zero. Eram, undeva, pe la un cinci. Tras de păr, cu indulgență. Scriam frumos, îngrijit, încă juma de punct. Pântea ieșea după meditațiile cu mine, ca după o saună reușită. Era stors. Eu, leșinată. Am luat 7 la matematică. Am început să rezolv toate problemele. Nu am terminat niciuna. Și cu 10 la română, am luat și treapta. Deja într-a 11 mi-am permis să mă îndrăgostesc rău. Mi-a ieșit prin piele îndrăgosteala și m-a costat un an stat acasă, pentru că n-am luat în primul an la facultate.

Dar când m-am întors în cămin, după marea foamete, într-o noapte pe la 3, m-am dus la vecinii mei care vindeau pâine. Pe ușă scria la fel: „nu mai avem pâine”. Puneau afișul ăsta noaptea, pentru că toți bețivii și insomniacii se duceau noaptea să cumpere pâine. Și ca să nu-i scoale, bagau afișul la înaintare. Am luat o pâine și am bătut până au deschis. A ieșit unul cu ochii crăpați de somn și cu părul vâlvoi. Era la teologie, îl știam din vedere

-Ce bați, fată așa, ești nebună? Nu vezi afișul. Nu mai avem pâine

-Nu-i nimic, v-am adus eu. Și i-am întins pâinea.

Răzbunarea s-a înfăptuit. Am visat faza asta în cele 4 zile de foame.

sursa foto, aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *