Home » Uncategorized » Voicu și viața. Viața de noapte

Voicu și viața. Viața de noapte

15589727_10207878109136804_3188421720527949844_n

Pe 14 a fost ziua lu’ Cristache. Pe 17 a lu’ Porumbel. S-au vorbit ei s-o facă împreună într-un club. Cluburile “ie” viaţă mea! După 5 minute eşti răguşit mort, bei 3 cocktailuri, plăteşti 5. În pahar e mai multă gheaţă decât gin, mai mult tonic şi mai puţin alcool. Am luat viroză de la fii-mea, aşa că am plecat direct răcită. Cum am un fizic permisiv, deci larg, mi-am luat pulover şi fular.

Când am ajuns acolo m-am simţit ca Pipidi la Capatos. Cărţile pe care le-am citit nu m-au ajutat în faţa domnişoarelor sumar îmbrăcate sau sumar dezbrăcate, după caz. Am zis că stau o oră şi plec. Evident că neputând fuma înăuntru am studiat piaţa. Am înţeles abia acum, perfect de altfel, ce scrie pe tricoul primit de la Maticiuc: urâţii/urâtele mă deprimă! Nu că io aş fi fo zână. Erau mai multe categorii de publicuri. Cluberii cu acte, care bifează 5/6 cluburi într-o noapte, corporatiştii under cover care vor să se pună în cap peste tot şi niciunde, blogeri ironici care au venit să mai scrie ceva, fete sărace, dar cu tâţe în căutare de sponsori şi rătăciţi de ăştia ca noi, dar nu mulţi.

Aia mi-a pus prea multă gheaţă în gin, aşa că am mai cerut unul. Abia atunci am zărit-o pe una cu spatele gol şi cu faţa în reparaţii, dansând provocator la o masă unde un domn stătea cu cojocul de oaie pe el, nu de frig, ci de teamă, ca nu cumva, din greşeală, cineva să verse pe el Prosseco.

Domnii erau în teneşi, aşa că preţ de două guri de gin, m-am gândit că am greşit eu anotimpul. Am înţeles că io-s singură oligofrena care m-am dus în club în bocanci, ca Marian Munteanu în pletele goale în balconul universităţii. Era clar că în clubul ăla eu eram ca Zina Dumitrescu. Nu mai conta că aş fi dansat, dar cum plm să dansez în pulover şi-n bocanci şi să mă lovesc de dezbrăcată aia sau să calc, timid, pe picior vreun domn.

Capul îmi făcea că ruletă rusească, voiam să vorbesc şi nu mă auzeam io, afară era un frig de te trăznea, aşa că socializarea la fumat era ca un fel de clip cu pinguini. După 2 pahare de gin mi-am dat seama că urâţii mă deprimă mai puţin şi de frică să nu-i stric reclama lu Maticiuc,  am plecat. Pe drum mirosea a MC donald’s. Taximetristul era de două ori mai rubensian ca mine şi când m-am urcat mi-a zis: ” n-am luat nicio comandă prin staţie, că n-am vrut, am vrut să-mi pice direct cineva din stradă.”

Atunci mi s-a făcut dor de Nelu Ploieşteanu. Când am ajuns acasă, am pus CD-ul! Pentru restu, există master card!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *